Deputații PMP și PNL au inițiat moțiunea simplă „Mandatul ministrului Cuc cu numărul 3 este unul de nota 3” împotriva lui Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor. Ea a fost dezbătută astăzi de plenul Camerei Deputaților și va primi votul final miercuri.
PSD s-a evidențiat în ultimii ani pentru modul în care numește în Guvern numai persoane care nu trec de un anumit nivel de expertiză și competență. Se pare că ministrul Răzvan Cuc îndeplinește toate condițiile cu brio, fiind numit de trei ori ministru. Remaniat în octombrie 2017 pentru incompetență, confirmată prin faimosul raport al lui Darius Vâlcov – care trecea un mare ZERO în dreptul realizărilor ministrului Cuc – iar acum, același Răzvan Cuc conduce astăzi Ministerul Transporturilor. O țară întreagă speră că a treia oară este cu noroc, a declarat Petru Movilă, deputatul PMP care a citit moțiunea.