Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, în plenul Senatului, la dezbaterea pe proiectul legislativ privind repatrierea aurului, că inițiativa este „o mare greșeală”, deoarece într-o situație de criză România nu va știi cum să fugă cu aurul mai repede la Londra pentru a arăta că are.
„Legat de modificarea legii și de stabilirea prin lege că doar 5 % din rezerva de aur trebuie ținută în străinătate, cred că e o mare greșeală. Dacă această lege va trece, BNR va putea să mențină în străinătate 5,3 tone de aur că și garanție. Vreau să privim puțin la realitate. Mi se pare astăzi că dăm peste margini de stabilitate și de resurse. Este greșit. Va rog să luați notă de faptul că pe plan internațional sunt mulți specialiști care estimează în 2020-2021 o nouă criză a datoriilor statelor. Lucru care este perfect posibil datorită faptului că după criză din 2008, 2009 statele în loc să reducă datoriile, le-au crescut continuând cu împrumuturile. Într-o situație de criză nu o să știm cum să fugim cât mai repede cu aurul la Londra să arătăm că avem rezerve. Sugestia mea este să lăsați atribuțiile BNR așa cum sunt din acest punct de vedere și să nu avem o intervenție politică într-un moment în care vi se pare că este potrivit, dar care se poate răsturna într-o noapte. Rezerva aflată în straintate înseamnă și o garanție de vreme rea”, a afirmat în plen președintele Traian Băsescu.